Siguranța cetățenilor este o prioritate! În acest sens, structurile Inspectoratul de Poliție Județean Brăila acționează permanent pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniștea comunității, fiind pregătite să intervină atunci când situația o impune.
În ultimele 24 de ore, polițiștii au acționat, la nivelul întregului județ pentru a preveni faptele antisociale, organizând 19 acțiuni și au intervenit la 43 de evenimente, dintre care 34 au fost sesizate de cetățeni prin 112.
Tot ieri, în cadrul acțiunii BLOCADA, organizată din dispoziția conducerii Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea/combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, dispozitivele curente au fost suplimentate.
Polițiștii au constatat 57 de fapte care au perturbat ordinea și liniștea publică. În toate aceste cazuri, intervențiile au fost imediate și ferme pentru liniștea cetățenilor care ar fi putut fi afectați. În acest sens, au fost aplicate amenzi în valoare de peste 22.000 de lei.
Pentru menținerea siguranței rutiere, trei șoferi au rămas fără permis de conducere după ce au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic.
De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice patru autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic.
*
În noaptea de 15 spre 16 noiembrie a.c., în intervalul orar 19:00-05:00, în cadrul acțiunii BLOCADA, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila (Biroul Ordine Publică, Serviciul Rutier, Biroul Rutier, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Secția 1 Poliție Rurală Brăila) sprijiniți de polițiști de crimă organizată, jandarmi și reprezentanți ai I.T.M. Brăila au desfășurat o acțiune în sistem integrat pe raza satului Baldovinești, pentru prevenirea producerii unor evenimente de tulburare a ordinii și siguranței publice, pentru prevenirea și combaterea consumului de alcool și droguri în rândul elevilor cu ocazia organizării unui eveniment de tip Balul Bobocilor.
Astfel, au fost legitimate 74 de persoane, controlate 68 de vehicule și testați șoferii cu aparatele din dotare.
Au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale pentru neregulile constatate în valoare de 7.935 de lei fiind reținut un permis de conducere și verificat agentul economic.
În cadrul acțiunii polițiștii au constatat în flagrant o infracțiune.
Astfel, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier si Biroului Rutier au oprit în localitatea Baldovinești, un bărbat, care în urma testării cu aparatul etilotest, a avut o valoare de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a refuzat recoltarea de mostre biologice la spital, fiind întocmit astfel dosar penal pentru refuzul de la prelevarea de mostre biologice.
Polițiștii vor continua să acționeze pe raza județului pentru prevenirea oricăror evenimente rutiere și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică!
Sursă foto: Polițtie Brăila