La data de 25 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au desfășurat, pe raza comunei Bărăganul, o acțiune de informare a cetățenilor cu privire la obligațiile ce le revin în calitate de deținători de animale de companie, în special aceea de sterilizare a acestora.
Acțiunea a avut un caracter preventiv, fiind purtate discuții cu 59 de cetățeni, prin care le-au fost aduse la cunoștință pevederile Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor, Ordinului nr. 1/2014 privind identificarea și înregistrarea câinilor cu stăpân, dar și sancțiunile la care se supun prin nerespectarea O.U.G. nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.
Astfel de acțiuni vor continua cu scopul informării publicului larg și a deținătorilor de animale în vederea preîntâmpinării producerii de incidente!