Patru capturi de substanțe interzise, în decurs a 10 zile, realizate de jandarmii brăileni
În perioada 28 Martie–07 Aprilie a.c., efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila au depistat patru persoane care dețineau substanțe interzise, în cadrul unor acțiuni desfășurate independent, pentru prevenirea și combaterea traficului și consumului de substanțe cu efect psihoactiv.
Prima captură a avut loc în după amiaza zilei de 28 Martie în jurul orei 17.00, în intersecția strazilor 1 Decembrie 1918 cu Bulevardul Independenței. Un tânăr de 22 ani, ce se afla într-o mașină în staționare, cu un comportament suspect, a fost legitimat de către un echipaj de jandarmi, asupra acestuia fiind găsit un pliculeț autosigilant ce conținea o substanță de culoare albă tip „cristal”.
Cea de-a doua intervenție s-a produs în după amiaza zilei de 30 Martie în jurul orei 14.00, în apropierea unei stații Peco de pe Str. Mălăeru. La vederea autospecialei jandarmeriei, bărbatul în vârstă de 31 ani, și-a schimbat traseul de deplasare acoperindu-și capul cu gluga hainei. În urma interceptării și a controlului corporal preventiv, asupra acestuia a fost găsită în interiorul unui pachet de țigări, o substanță vegetală de culoare maro-închis cu miros înțepător, rulată într-o folie de staniol.
Cea de-a treia captură a avut loc în cursul zilei de 05 aprilie, pe Str. Bujor în jurul orei 15.00 în timpul unei patrulări pe raza municipiului Brăila. Doi bărbați, ambii cu vârsta de 32 ani se aflau într-un autovehicul în staționare și au manifestat un comportament suspect la vederea echipajului de jandarmi. La controlul efectuat ulterior, jandarmii au găsit asupra unuia dintre bărbați o cutie de foițe pentru rulat țigarete și o hârtie de culoare neagră ce conținea o substanță sub fomă de pulbere de culoare roz.
Ultima captură s-a produs în seara zilei de 07 aprilie în jurul orei 20.00 pe strada Ulmului în parcarea unui bloc din municipiu. Atunci când echipajul de jandarmi s-a intersectat cu bărbatul de 29 ani, acesta a început să fugă și a aruncat pe jos o pungă, ce ulterior s-a constat că conținea o substanță vegetală de culoare verde-gălbui cu miros înțepător.
În toate cele patru cazuri, substanțele interzise la deținere și consum, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor și împreună cu persoanele în cauză au fost predate structurilor competente din cadrul Poliției Brăila pentru dispunerea măsurilor legale.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Brăila reamintește cetățenilor că deținerea și consumul de substanțe cu efect psihoactiv sunt interzise prin lege și pot atrage consecințe juridice grave.
Pentru siguranța comunității, fiți partenerii noștri!
Semnalați orice comportament suspect!