O mamă disperată , Buzea Tănțica de 30 de ani din Brăila, mi-a trimis astăzi un mesaj cutremurător .A ajuns cu fetița ei in vârstă de 2 ani si jumătate, la Spitalul Județean, in urma unei cazături cu fața pe asfalt .De aici, o asistentă a gonit-o la Spitalul 3, în Hipodrom, așa cum îl stie toată lumea și de unde a fost retrimisă de o altă asistentă inapoi la UPU la Județean…doar un du-te vino inutil cu bani cheltuiți aiurea,stres si suferinta copilului.
Când a ajuns la UPU a dat peste coșmarul vieții ei, respectiv un anumit doctor Dinișoaie, care se pare că, lipsit total de empatie, s-a comportat execrabil cu mămica si pacienta in vârstă de 2 ani si jumătate.E de precizat faptul că la momentul consultului acestui copilaș, mai erau acolo mulți oameni unii chiar in perfuzii.
Oare chiar nimeni nu se gandește la un spațiu minim în care sa poți lua câte un pacient pentru a nu fi expuși la alte riscuri?…Mai ales la copii.
După ce s-a terminat discuția neprincipiala, as spune urâtă chiar, cu acest medic, a ajuns la un altul, stomatolog tot la Spitalul Județean, Datcu Gabriel Octavian care s-a comportat exemplar cu mămica si copilul accidentat.Ii mulțumim si noi pe aceasta cale pentru stiința de a comunica cu pacienții si de a empatiza cu ei.
De la Spitalul Județean, doamna Buzea Tănțica a plecat la Galați acolo unde i-au pus fetiței 3 copci, pentru că la noi la Brăila nu au fost in stare.Iată ce ne-a declarat mama:’E doar un copil…Imi vine să urlu de neputință. Unde să mergem in nenorocitul ăsta de oras? Eu ca să pot avea copilul ăsta am stat mult la București pentru că aici nu mi-au dat șanse să țin sarcina…m-am chinuit de numai eu știu cum și să vină unul să-mi facă copilul bezmetic? Culmea cadru medical.Imi cer scuze de atâta roman, dar vă jur că sunt cu copilul in brațe in drum spre Galați plângând și imi vine sa urlu de disperare si neputință.M-aș adresa, dar cui? Cui să te adresezi in orașul ăsta plin de fini si cumetri?Eu vă mulțumesc…si sper din suflet să se poată schimba ceva. Ajung cei de la Galați să se poarte exemplar cu noi, iar ai noștri să ne huiduie. Sper să nu mai treacă nimeni prin ce am trecut eu.
Aș fi vrut să scriu ceva în încheiere, dar am rămas fără cuvinte…
