Mai multe persoane mi-au trimis mesaj pe WhatsApp că șefii de secție îi îndrumă pe oameni să meargă la IT-istul unității, să-și facă adrese de mail. Oamenii au și peste 50 de ani, și peste 55 de ani și nu au telefoane din alea ultramoderne, au telefoane cu taste. Ce voiam să vă spun șefilor de secție: nu vă băgați în treaba asta, că sunteți complici la abuzurile conducerii unității, a lu’ tanti Didi și a lu’ madam Vrînceanu.
Este o faptă de natură penală, în afară de ceea ce vă spun, că încălcați regulamentul de prelucrare de datelor personale, GDPR. Deci nu poate nimeni să vă oblige să vă faceți adrese de mail și să le trimiteți conducerii unității, oameni buni! Nu faceți ce vă spun tâmpiții ăștia! Vă rog din suflet! O să vedeți ce urmează! Știu că nu mă credeți, dar o să vedeți. Nu știu dacă poliția s-a sesizat deja din oficiu, poate se odihnește la ora asta, habar nu am.
Dar este vădit și profund ilegală acea adresă prin care vă obligă să vă faceți adrese de mail, să le comunicați. Nu! Ei se oftică pentru că am pus mâna pe fluturașul de salariu al doamnei Radu, pe care o ține în brațe partidul, că protejează soțiile celorlalți membri de vază ai PSD și lumea a înnebunit când a văzut că o asistentă ajunge la 186 de milioane salariu. Are 90% sporuri, adică iei salariu 100 de lei și încă 90 de lei sporuri. Dar este pușcărie ceea ce faceți voi. Nu puneți botul la vrăjeala lor! Sunteți oameni deștepți, șefi de secții, nu obligați oamenii! Nu îi puteți forța!