V-am informat în nenumărate rânduri despre faptul că Rotofei, acest personaj sinistru numit politic în funcția de prefect al județului Brăila are atracție către legea penală.Va ziceam că acest mic escroc a obținut prin mijloace înșelătoare o pensie necuvenita, respectiv una cu aproximativ 4000 lei mai mult decât i se cuvenea conform prevederilor legale.Ca să înțelegeți comparația ,comandantul Unității de jandarmi Brăila,colonel Vasile Moț a ieșit la pensie cu aproximativ 9000 lei iar domnul Rotofei care se află sub acesta în ierarhia militară a obținut o pensie mai mare cu aproximativ 4000 lei.
Eu am sesizat aceste aspecte Jandarmeriei Române cât și Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila.Sincer mă așteptam ca spiritul de breaslă să conducă la îngroparea acestei găinării a lui Rotofei.Onor Jandarmeriei Române care mi-a contrazis părerea interioară și ne-a demonnstrat nouă tuturor că este o instituție verticală care își asumă orice situație.
Astăzi am primit confirmarea negru pe alb:
¨Vă aducem la cunoștință faptul că în urmă verificărilor efectuate și a concluziilor rezultate cu privire la activitatea profesională a domnului Timofei Iulian din perioada luată în considerare pentru calculul pensiei, există suspiciuni rezonabile privind săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală (art.295, art.301, art.320 și art.321 din Codul Penal), aspecte sesizate Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București.Dacă în urma verificărilor efectuate de către unitatea de parchet ,rezultă că Inspectoratul de Jandarmi Județean Brăila a fost prejudiciat financiar prin activitatea col.(r) Timofei Iulian, instituția se va constitui parte civilă în procesul penal.
Vă asigurăm în continuare de toată disponibilitatea în ceea ce privește oferirea informațiilor de interes public privind activitatea instituției noastre, cu respectarea prevederilor legale.¨
Marș acasă Rotofei!
Sursă foto: Google-ProBraila