În următoarele zile, precum și în noaptea dintre ani, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila au fost luate măsuri suplimentare pentru a preveni comiterea de fapte ilegale și pentru a putea interveni rapid în sprijinul cetățenilor, în cazul sesizării unor evenimente nedorite.
Numărul poliţiştilor brăileni care vor acţiona în stradă a fost suplimentat, astfel în perioada 31 decembrie a.c.-2 ianuarie 2025, peste 470 de polițiști din structurile de ordine publică, rutieră, dar și de la alte structuri vor fi angrenați în acțiuni de de prevenire, descurajare, dar și de combatere a faptelor antisociale.
Polițiștii rutieri se vor afla pe principalele artere rutiere ale judeţului, cu scopul asigurării unui climat rutier sigur, încurajării unei conduite prudente la volan și prevenirii accidentelor grave.
De asemenea, o constantă în activitățile derulate de aceștia o reprezintă depistarea și tragerea la răspundere penală a acelor conducători auto care se află sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor interzise, dar și impunerea respectării limitei legale de viteză.
Reamintim faptul că specialiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, alături de polițiștii structurii de ordine publică continuă activitățile pentru verificarea legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice, în scopul prevenirii și combaterii faptelor de natură contravențională sau penală.
În acest context atragem atenţia cu privire la pericolul reprezentat de utilizarea necorespunzătoare a articolelor pirotehnice. Pe lângă pagubele materiale, acestea pot produce vătămări corporale cu consecinţe deosebit de grave, astfel că reamintim importanța de a nu achiziționa articole cu conţinut pirotehnic de la comercianţi neautorizaţi.
Inspectoratul de Poliție Județean Brăila transmite tuturor cetățenilor urări pentru un An Nou fericit, cu împliniri și sănătate!
LA MULȚI ANI!